Ce este si ce nu este dezvoltare personala?

ce este si ce nu este dezvoltarea personala

Despre ce înseamnă dezvoltare personala cu adevărat

Mi-aș dori să citești acest articol, chiar dacă pe alocuri ar putea să ți se pară inconfortabil. Voi fi foarte precis în a clarifica ce este și ce nu este dezvoltare personala. De obicei conceptul de dezvoltare personală este asociat cu o serie de concepte specifice cum ar fi: tehnici dezvoltare personala, cursuri dezvoltare personala, articole dezvoltare personala sau carti de dezvoltare personala. Acesta este si motivul pentru care trebuie sa privim în profunzime aceste aspecte si sa vedem ce capcane trebuie sa evitam.

Dezvoltare personală este o expresie atât de frumoasă. Ideea este ca devine mult mai periculoasă decât frumoasă această idee . S-ar putea spune ca eu scriu despre dezvoltarea personală și țin cursuri pe asemenea teme. Aproape tot anul 2013 și la fel și în 2014 mi-am propus dincolo de administrarea afacerii (Extreme Training) să mă ocup de mine, adică de ceea ce s-ar putea numi dezvoltare personală. În acest timp am avut o serie de revelații despre ce este și ce nu este dezvoltarea personală.

Este un lucru bun, de exemplu, să citești sau să participi la cursuri și vă îndemn să o faceți în continuare. Totuși dezvoltare personală înseamnă mai mult de atât, iar ceea ce văd în jur mă îngrijorează când văd că se pune semnul egal între asemenea lucruri și dezvoltare personală. Totuși, atunci când citești, când participi la cursuri sau când citești bloguri de dezvoltare personală și vezi că nu se întâmplă nimic, cel mai probabil ar trebui să acționezi și din alt punct de vedere, care nu este opus acestor lucruri ci doar le completează armonios, problema intervine când nu se completează și veți vedea în continuare ce pericole ne pândesc.

Ce NU este dezvoltare personala?capcana - dezvoltarea personala

În acest articol voi vorbi despre ce înseamnă dezvoltare personală cu adevărat. Mi-am dat seama însă, că trebuie definit mai întâi ce nu este dezvoltarea personală pentru că întâlnesc tot mai des această confuzie. Și nu e vorba că facem o confuzie la nivel de concept, probleme este că se confundă prea des conceptul de dezvoltare personală cu idei care înseamnă mai degrabă regresie personală decât dezvoltare personală.

1. Dezvoltarea personală nu este despre a citi cărți

Am întâlnit mulți oameni care confundă ideea de dezvoltare personală cu cititul. Nu spun ca cititul nu este bun, are și el rolul lui.  Problema intervine când nu se aplică nimic, atunci când cărțile sunt citite ca și cum ți-ai administra o pilulă de somn că nu mai poți să dormi. Să te trezești dimineața și să spui ca ai avut un somn excelent, este o iluzie, doar ți-ai păcălit creierul, în realitate ai probleme fizice sau psihice. dezvoltarea personala nu este despre cititul cărțilorAșa și cu cititul, nu trebuie să cădem în capcana că ne rezolvă ceva, nu ne rezolvă nimic, doar noi putem rezolva ceva, dacă vrem. Acum când scriu acest articol mă gândesc și la câțiva oameni care i-am întâlnit care ridică la rang de religie cititul. Să ne dăm cu părerea despre ce este cititul și ce înseamnă fericirea, ce înseamnă creșterea spirituală este o ideea total diferită de a fi fericit sau despre creștere spirituală. Ironic este că mulți oameni aruncă banii pe cărți crezând că asta e soluția. Mai este și cazul în care oamenii citesc iar drept singur rezultat judecă și ”psihanalizează” oamenii din jurul lor, uitând să-i ajute, să-i iubească sau să fie pur și simplu recunoscători. Aceasta este de multe ori cauza în care după ce citești o carte iți faci planuri de dezvoltare personală, întocmești liste, însă de ce oare 90% din acestea nu sunt puse în aplicare, de ce ne abandonam obiectivele de dezvoltare personală în cele mai multe cazuri?

2. Dezvoltarea personala nu este despre a participa la cursuri

Aceasta este o pagubă și mai mare. Participatul la cursuri e mai scump decât cititul cărților. Da, poți participa la cursuri dar asta nu e în sine dezvoltare personală.  Este bine să participi la cursuri de dezvoltare personala pentru că apoi îți poți lua un aer de deștept și poți povesti prietenilor ce progrese ai făcut și să justifici și față de tine investiția făcută. Poți participa la cursuri, dar să nu crezi că asta înseamnă automat dezvoltare personală. Ce poate fi mai rău decât a plăti ca să te minți că te dezvolți personal. Mi-aduc aminte privirea unui prieten care-mi înșira cu interes toate cursurile la care fusese. Cred în ideea de self help, numai că atunci când oamenii se așteaptă că self help înseamnă că cineva rezolvă problema din exterior deja nu mai e self help, este neajutorare. Apropo de prietenul meu, era într-o situație mai proastă decât înainte din toate punctele de vedere.

3. Dezvoltarea personală nu este despre a citi blogurile de dezvoltare personală

Într-un anumit fel și blogul meu ar putea fi numit de dezvoltare personală, drept pentru care nici pe al meu nu are rost să-l citești dacă nu aplici nimic. Dezvoltare personală nu este despre moduri interesante de a-ți pierde timpul. Nu mai vorbesc de abundența experților în dezvoltare personală apăruți peste noapte care-ți fac sinteze traduse de dezvoltare personală. Aproape că a devenit gunoi 90% din ce poți găsi pe internet pentru că prea mulți bloggeri suferă de lipsă de autenticitate. Ei spun că ceea ce scriu ei rezolvă problema. Ei bine, eu am întâlnit mulți bloggeri care au scris articole bine indexate în căutări, care însă nu și-au rezolvat nici lor problema respectivă. Sunt prea mulți bloggeri care te învață creșterea spirituală dar care nu au experimentat niciodată așa ceva, prea multi care scriu despre cum sa te îmbogățești dar au conturile goale, prea muți care vorbesc de relații de cuplu dar nu au avut în viața lor o relație fericită mai mult de un an și tot așa. Atât blogurile, cât și cursurile, la fel și cărțile mi se pare că sunt luate uneori ca drogurile.

4. Dezvoltarea personală nu este despre citate și filme motivaționale

Întradevăr citatele și filmele motivaționale sunt frumoase, însă fix din motivele enunțate la punctele anterioare  reprezintă doar paravan pentru prea mulți oameni și continuă sa ne mențină sufletul găunos.

5. Dezvoltarea personală nu este despre gândirea pozitivă

Cine mă cunoaște știe că sunt o persoană pozitivă. Am fost și voi fi pozitiv, dar acest lucru nu are legătură cu dezvoltarea personală decât până la un punct, uneori chiar deloc. Uneori gândirea pozitivă, chiar ne încurcă dezvoltarea personală, drept pentru care la un moment dat devine doar ceva ce vedem că nu funcționează. Gândirea pozitivă nu te scoate din (….), eventual te ajută să ridici ochii, să vezi dacă este ceva de care te poți apuca să ieși, nimic mai mult. Gândirea pozitivă în sine nu-ți face viața mai bună, uneori chiar te ține blocat pentru că spui că totul e bine când de fapt viața trece pe lângă tine și n-ai realizat nimic.

Despre ce este atunci dezvoltarea personală dacă eliminăm cele 5 puncte de mai sus?

Ce înseamnă de fapt dezvoltare personala?

Dacă ne uităm la expresia dezvoltare personală vedem că reprezintă o combinație dintre două cuvinte: Dezvoltare + Personală

Atunci când facem multe lucruri (cum ar fi cele 5 puncte de mai sus) și nu se schimbă nimic în mod automat nu putem vorbi de dezvoltare, ci mai degrabă de intenție personală, simulare personală. Așadar lipsa efectelor anulează conceptul că ne-am dezvolta personal. Dezvoltare Personală, conform DEX, este acțiunea de a se dezvolta și rezultatul ei.

În al doilea rând expresia dezvoltare personală include cuvântul ”personală”. Așadar acest concept este destul de clar, este ceva personal, iar de regulă ideea de personal este legata de ceea ce faci, ceea ce simți sau ceea ce ești. De exemplu atunci când spui că ”e ceva personal” te referi în primul rând la valoarea emoțională pe care o are acel lucru pentru tine, sau uitându-ne în DEX vedem că personal înseamnă: Care aparține unei anumite persoane.

 1. Dezvoltarea personală este despre ceea ce facidezvoltare personală este sa fii prezent in viata ta

Ce faci tu în fiecare zi se numește dezvoltare personală dacă are un rezultate de creștere interioară. Dacă la sfârșitul anului nu simți cum acțiunile tale ți-au clădit personalitatea, că te-ai centrat în sine înseamnă ca nu este dezvoltare personală. Dezvoltare personală înseamnă a închide o carte și a trece la acțiune. Cred că viața începe acolo unde se termină zona de confort și uneori trebuie să acționăm diferit pentru a avea rezultate diferite. Abia atunci când ne înlocuim obiceiurile proaste cu unele mai bune, atunci când întreprindem acțiuni care ne cresc interior putem spune că ne dezvoltăm personal. Dezvoltare personală înseamnă a părăsi tribuna, a coborî în terenul vieții și a începe să trăiești cu adevărat.

2. Dezvoltare personala este despre ceea ce simți

Mulți văd, puțin înțeleg. Mulți înțeleg puțini simt. Atunci când vei practica recunoștința, empatia, iubirea, devotamentul vei simți ce însemnă cu adevărat a simți. [sharrre]Dezvoltare Personala [/sharrre]Atunci când vei ști ce vrei să faci cu viața ta, când vei ști care este sensul vieți tale, vei elibera acele sentimente unice. A te bucura de lucrurile simple, a fi capabil să simți compasiune înseamnă dezvoltare personală. A te bucura de fiecare clipă sau a fii capabil să  te stresezi mai puțin tot dezvoltare personală înseamnă. Atunci când vei simți că fiecare celulă a corpului simte viața și ceea ce te înconjoară abia atunci poți spune ai trecut la nivelul următor, că te dezvolți personal.

3. Dezvoltare personala este despre ceea ce ești

Cine ești cu adevărat? Atunci când suntem întrebați cine suntem obișnuim să ne spunem numele. Apoi la întrebarea: cum te-ai descrie în câteva cuvinte..descriem o serie de banalități sau lucruri care nu comunică nimic despre interiorul nostru. Cotidianul ne-a aruncat pe o pantă în care suntem tot mai goi, cum spuneam mai sus, cu un suflet tot mai găunos. A vorbi despre cine suntem înseamnă a vorbi despre convingerile noastre, despre lucrurile în care credem, despre ceea ce ne mână să facem această lume un loc mai bun. Găsești prin click aici un exercițiu de dezvoltare personală care ți-ar putea răspunde la întrebarea cine ești. Îl poți face și vezi apoi ce simți. De asemenea te poți întreba dacă îți folosești potențialul cu adevărat, dacă ai convingeri care te limitează sau care te ajută.  Așadar dacă azi ești exact ca și ieri, poți spune că ai identitate, dar nu că te-ai dezvoltat. Dezvoltare spirituală și dezvoltare personală este să poți deveni mai luminos, mai bun, mai fericit decât ieri. Să poți observa un progres în direcția care tu ți-o dorești. Așadar întreabă-te: cine ești acum, cine ai fost în urmă cu un an? Ce diferență vezi?

Am fost conștient că scriind acest articol o să-mi atrag suficiente antipatii.

Unul din lucrurile pe care mi le doresc de la această viață, chiar dacă sună ciudat, este ca atunci când nu voi mai fi această lume să fie un loc mai bun decât a fost înainte să mă nasc. Vreau sa-mi aduc o contribuție în acest sens și am ales o cale, aceea de a spune adevărul atunci când îl văd. Sunt mulți oameni de valoare în mediul online, și cred că putem face ceva diferit de lumea politică care doar simulează diverse poziții în permanență. Dacă dorești să mă sprijini în acest demers trimite acest articol mai departe asa cum ți-ar face plăcere. Cred că doar fiind onești cu noi putem aduce o contribuție la ceea ce se numește dezvoltare personală astfel încât oamenii cu care intrăm în contact chiar să se dezvolte personal.

Varianta îngustă de a privi acest articol este să presupui că afirm că cititul sau participatul la cursuri nu ajută la nimic. Nu aceasta este ideea articolului.  Sunt lucruri care ajută, însă dezvoltarea personală este mult mai mult de atât este un proces interior, de dezvoltare interioară în primul rând. O să scriu la un moment dat și cum ne pot ajuta cărțile sau cursurile, gândirea pozitivă,  însă este necesar mai înainte de toate să știm că ele sunt doar instrumente ajutătoare, schimbarea, dezvoltarea personală, dezvoltarea spirituală fiind un proces despre tine în relație cu tine înainte de toate!

Închei cu un îndemn, să facem mai mult, să simțim mai mult și să fim mai mult! Doar așa putem vorbi de dezvoltare personală.

Dacă nu știi cât valorezi vei lăsa nepricepuții să decidă asta!

P.S. Și ca să vezi ca nu am nimic împotrivă la cursuri îți recomand cursurile mele: Vezi, de exemplu, cursul de Life Coaching prin click aici.

4.7/5 - (57 votes)

61 thoughts on “Ce este si ce nu este dezvoltare personala?”

  1. Un articol foarte frumos care ne amintește că toate resursele pentru dezvoltare personală sunt de fapt în noi. Aș dori să precizez că unele link-uri te duc spre pagini care nu pot fi găsite (de exemplu, acela cu exercițiul pentru dezvoltare personală).

  2. Foarte tare articolul! Sunt oameni care confundă dezvoltarea personală cu cititul cărților motivaționale sau mersul la cursuri de acest tip. Ai subliniat fix ce era important de înțeles. Faptul că trebuie să ne cunoaștem mai bine și să fructificăm abilitățile pe care poate nici nu știm că le avem. Mi se pare important ca dincolo de a citi și a merge la cursuri, e important să acționăm, să facem ceva ca să evoluăm.

  3. Marian, eu tocmai am repetat cursul de Consilier de dezvoltare personala, sunt foarte incantata, am citit carti de dezvoltare personala, am facut yoga, meditatii de tot felul dar acest curs mi-a dat posibilitatea de a ma autocunoaste, am invatat sa ma evaluez, sa imi aflu aptitudinile si abilitatile profesionala, capacitatea mea de a comunica cu ceilalti…intr-un cuvant multe si sunt fericita.
    Pana nu demult, am orbecait…multumesc cu recunostinta pentru acest articol minunat…ai spus totul foarte excelent

  4. Este atat de adevărat ce spui la nivelul tau de experiență.

    Felicitări. Ai castigat suficienți cititori cu asta.

    Citind dupa 10 ani fiecare va avea o parere diferită buna sau rea.

    Esti u exemplu pentru cei ce stau in pat si citesc pateu. Cel puțin tu ai actionat și ai scris propria parere care te va îngropa sau nu .

    Mult succes in a îndruma oamenii

  5. Multumessc pentru acest articol interesant dar cum spuneau si antevorbitorii mei daca nu aplci in viata de zi cu zi, degeaba participi la cursuri, citesti carti. Trebuie sa ai incredere in tine si in cei de langa tine si sa-i ajuti si sa-i sprijini sa-si depaseasca frustrarile si sa-si schimbe mentalitatea.

  6. Frumos articol.

    Sincer ma inmuiat puin vorba asta.

    „Dacă nu știi cât valorezi vei lăsa nepricepuții să decidă asta!”

  7. Mi-a placut articolul tau 🙂 Asa e…..dezvolatarea personala este despre actiune, despre analiza propriilor valori si nevoi, despre curajul de a privi catre tine si a face schimbarea pe care ti-o doresti.

  8. In sfarsit cineva care spune lucrurilor pe nume si este sincer cu el si ceilalti, neincercand sa profite de a atrage cat mai multi la cursurile lui de „dezvoltare personala” inducand oamenii in eroare!!

    Bravo Marian! Iti multumesc ca faci parte dintro altfel de categorie de oameni ( ai lui Dumnezeu poate) care chiar incearca sa contribuie la o lume mai bune, mai autentica ( am fortat exprimarea), mai frumoasa, mai curata si in primul rand mai ADEVARATA!
    Si sa nu uitam ca adevarul este singurul care ne va elibera! iar eliberarea de „pacate” este primul pas catre dezvoltare, sau cunoasterea launtrica ( interioara).

    Milioane de multumiri pentru adevarul pe care ni-l dezvalui..asumandu-ti riscuri 😉 🙂

  9. Mulțumesc pentru suportul oferit, da este adevarat totul pleacă din mimtea noastră si dă naștere la gânduri, emotii si trăiri. Consider că atunci când vrei să citești deja ai in minte ca dorești să treci la actiune prin faptul că esti deja deschis la schimbare.Acesta este punctul meu de vedere, faptul că am cerut ajutorul înseamnă că mă accept cum am fost in trecut si fac pasi spre a mă intelege ce doresc de la mine acum in prezent. Frica si nesiguranța trecutului au inceput să se micșoreaze citind si interactionand cu mine si cei din jur. Uitându-mă in oglindă acum văd persoana din mine nu doar chipul meu, un lucru pe care il vad este ca sunt interesată de mine si am inceput sa mă apreciez.
    Desigur dacă timput it va permite aș fi interesată in alte comentarii sau articole pe aceata temă.

  10. „Am fost conștient că scriind acest articol o să-mi atrag suficiente antipatii.”

    OK, dar există și varianta (pozitivă): „Sunt conștient că scriind acest articol o să-mi atrag suficiente simpatii „

  11. Dezvolta personal tot ce poti, pe tine si pe altii, apeland la bagajul de cunostinte acumulate si analizand ideile si trairile de care esti capabil. Asta presupune sa iesi din zona de confort si sa te expui cotidianului din care sa extragi ce-ti convine, sa tragi invataminte si sa te adaptezi la situatii, astfel incat sa ramai constant cu tine insuti. Goana furibunda dupa succes nu reprezinta o tinta neaparat daca nu e dublata de inclinatii personale si o reala motivatie.
    Autentic =Personal si nu trebuie uitat asta! Dezvoltarea trebuie sa mearga pana acolo unde nu transcende autenticul. O buna cunoastere a abilitatilor proprii ajuta in acest sens, pentru a asista procesul de emancipare in limitele bunului simt.

  12. Genial articolul tau, Marian, asa cum tot ce postezi este impecabil, chiar fara cusur!
    Si…plecand de la indemnul tau…, de azi inainte…voi face si mai mult, voi simti si mai mult si voi fi si mai mult…!
    Astept cu drag, articolele tale, pentru ca sunt pline de substanta si prin ele, reusesti intruna sa dai fiecaruia , … acel elan vital…!

    Cu deferenta si multa consideratie, Flori M!

  13. Multumesc, cu neprefacuta recunostinta pentru ca te gandesti la mine si pentru ca m-ai gasit. Presupun ca ti-am mai scris si cu o alta ocazie cuvintele: „citim pentru a afla ceea ce stim deja”, pe care le-am gasit ca motto intr-o carte cu/despre matematica (eu sunt din alta parohie, cum zice francezul, insa am descoperit lucruri absolut impresionante citind-o). Ma bucur ca, citind materialul pe care mi l-ai trimis, imi intaresc convingerea ca si eu am dreptate – asta pe de o parte. Pe de alta parte ma bucur ca gasesc – prin intermediul tau – solutii pentru a parcurge urmatorul segment de drum, asta dupa o lunga perioada in care am functionat exact asa cum scrie in incheierea materialului pe care tocmai l-am citit. Multumesc pentru ca ai aparut exact in momentul in care ziceam „am lucrat eu cu mine pana acum, dar am nevoie de imbunatatiri si e nevoie sa cer ajutor” Multumesc pentru ca mi-ai auzit cererea/dorinta sau…cum s-o mai numi ea in termenii de specialitate pe care ii cunosti tu.

  14. Felicitări pt articol totuși as completa cu importanta autoobservări personale . Daca te gândești sa-ti schimbi viață in mai bine de aici trebuie plecat . Observa cine ești cu adevărat fiecare om are nativ anumite aptitudini ,talent ,putere creativa este capabil de a simți dragoste compasiune ,onestitate ,moralitate. De cele mai multe ori oameni nu acorda atenția cuvenita acestor lucruri si nici lucrurilor care se întâmpla chiar sub nasul lor ,după părerea mea de aici vine lipsa de identitate. Un om care conștientizează valoarea acestor calități va începe sa le cultive gasindu-si identitatea si va simți nevoia sa le împărtășească si cu ceilalți .Din acest punct omul are încredere personala lucru foarte important si lucrurile care altădată i-l oboseau acum devin foarte simple,la unele lucruri si obiceiuri chiar renunța,începe sa fie atent la ce se întîmpla in jurul lui ,începe sa vada totul mai profund nu doar superficial ,se comporta cu cei din jurul sau exact cum ar vrea sa se comporte ceilalți cu el dând un exemplu bun de urmat tuturor celor care i-l cunosc. De aici trebuie doar urmat drumul dar si atenție la a nu acorda mare importanță urii sau neîncrederi survenite in urma unor întâmplări din viață de zi cu zi lucru foarte greu la început care de asemenea trebuie cultivat.

  15. Pingback: Succesul in viata - 3 lucruri pe care le-as face diferit dacă as reincepe

  16. Pingback: De ce ar fi placut să nu-ți mai ții toate cărțile prizoniere?

  17. Good stuff. Oamenii au nevoie sa isi readuca aminte ca dezvoltarea personala nu e citit pe blog, share de citate motivationale si gandire pozitiva non-realista. Excelent, Marian!

  18. Pingback: Arta de a trai cu eleganta - Fata de tine si fata de ceilalti

  19. Pingback: Ce citat celebru ti se potriveste, in functie de zodie! – EDA MAGAZINE

  20. Pingback: Nivel de dezvoltare personala

  21. In opinia mea, cartile, trainingurile, prelegerile, „sfaturile” si restul lucrurilor de acest gen din categoria „dezvoltare personala” sunt de cele mai multe ori pseudostiintifice, pseudoteologice si pline de apeluri la sentimente, tehnici retorice si tot felul de masinatiuni lingvistice.
    In plus, multe carti, site-uri si traininguri promoveaza ideea ascensiunii intr-o ierarhie ca ideal in viata (cum sa ajungi bogat si “fericit”, cum sa te autoiluzionezi cu “gandirea pozitiva” etc), propovaduind sistemele piramidale. Altele propovaduiesc tot felul de tehnici manipulatorii ba despre vanzari, ba despre abordarea clientilor dificili, ba despre cum sa iesi in fata si sa fii liderul turmei etc. Pe scurt, tehnici de distorsionare a realitatii.
    De ce oamenii de stiinta si filosofii nu-s bagati in seama si nu apuca sa dicteze directiile de urmat in societate, pe cand niste oratori iliterati stiintific ce propovaduiesc plasmuiri despre „dezvoltarea personala” apar pe toate gardurile?
    De ce carti scrise de autori precum Platon, Aristotel, Marc Aureliu, Seneca, Sf. Toma de Aquino, Sf. Augustin, Dante, Dostoievski, Thomas Mann, V. Hugo etc. nu sunt nici macar mentionate, pe cand ”Supa de pui pt suflet” a lui Canfield, de exemplu, care-i plina de locuri comune si truisme e la rang de mare cinste? Ma intreb cui foloseste asta? Poate celor ce vand iluzii pe post de certitudini, apeluri la sentimente pe post de argumente si tehnici retorice pe post de dovezi…
    Toate astea multumita ideologiei capitaliste, o ideologie a mercantilismului, a negustorilor, a carei principal scop in viata este sa faca profit pe seama turmei.
    Manipularea este efectuata astfel incat oamenilor sa le placa, prin anumite genuri de carti si site-uri de dezvoltare personala, prin filme, muzica, divertisment sau alte procedee mascate. Sa-mi fie scuzata expresia, insa astazi oamenilor le este vandut rahat cu gust de zahar. Asta este opinia mea.

  22. Pingback: Nu anii din viață sunt cei care contează, ci viața din anii tăi.Nu te mulțumi cu puțin | prietendevremerea

  23. Buna Marian,cred ca ai pus bine punctul pe i.Cultura memorata nu il innobileaza pe om,doar mintea evoluata si cultivarea spiritului confera noblete si intelepciune….Rugati-va neincetat! e acelasi indemn dar daca nu ii vedem pe cei de langa noi in nevoi si nu ii ajutam mai bine nici nu ne-am mai ruga si am ramane ignoranti.Alegerea ne apartine.O zi buna Cristina

    1. Chiar daca a trecut ceva ani de cînd s-a scris acest mesaj,vreau sa fiu în același gînd cu tine.
      Multe se zic dar puține se fac!
      O zi buna îți doresc!

  24. Pingback: Persuasiune - ocazia unică de a o învăța rapid!

  25. Pingback: Cura de detoxifiere I Cum se face? Unde se face? De ce se face?

  26. Nu mai stiu cum am ajuns la acest articol foarte bun! A citi carti, bloguri si a participa la diverse cursuri e foarte ok. Problema apare cand pleci de la un seminar asa cum ai venit! Pana la urma ti se ofera o informatie, depinde numai de tine daca o vei folosi pentru a-ti imbunatati viata sau nu.

  27. Pingback: Frica de libertate - Poveste cu talc

  28. Pingback: Succesul se invată - TU, de neoprit! Planul tău de ascensiune!

  29. Pingback: Dacă Dumnezeu ar fi vrut ca omul să zboare, atunci i-ar fi dat aripi | DISCERNE

  30. Pingback: Gandirea pozitiva - Nu poti face lucruri mari avand asteptari mici! Marian Rujoiu

  31. Pingback: Actiune Masiva - una din cheile succesului Marian Rujoiu

  32. Pingback: Implinirea dorintelor I Solutii magice pentru o viata minunata

  33. Pingback: Povesti cu talc despre succes - Povestea boabelor de cafea

  34. Pingback: Inspiraţia este la tot pasul sau 10 articole recente cu haz şi înţelepciune | evolutiaperfecta.ro

  35. Pingback: Arta de a trai si lucrurile importante in viata – povesti cu talc – Marian Rujoiu

  36. „Gândirea pozitivă în sine nu-ți face viața mai bună, uneori chiar te ține blocat pentru că spui că totul e bine când de fapt viața trece pe lângă tine și n-ai realizat nimic.”.

    A gandi pozitiv nu inseamna a spune ca totul este ok cand de fapt nu este. E o atitudine generala pe care o persoana o are, este despre puterea de a ramane pozitiv no matter what – pentru ca a fi pozitiv este o alegere.

    1. Salut Claudiu,
      in primul trand iti multumesc pentru pozitia ta clara. Si eu sunt o persona pozitiva indiferent ce s-ar intampla. Diferenta pe care am vrut sa o punctez specific este ca foarte multi oameni nu trec la actiune spunand ca totul este bine cand de fapt nu este, aici este detaliul care face diferenta, asadar cred ca suntem de acord. In al doilea rand multumesc si pentru ca ai sesizat acel ”i” in plus 🙂

  37. Excelent articol. Ai surprins foarte bine delimitarea intre a stii si a face sau a fi motivat si a obtine rezultate de pe urma motivatiei. Intradevar dezvoltarea personale este despre a fi prezent in viata ta. Multumesc pentru valoarea pe care o aduci prin ceea ce faci. O zi maxima !

    1. Salut Daniel,

      Si eu iti multumesc pentru aprecierile specifice. De asemenea vad ca ai sesizat și ceva ce nu am spus explicit si anume partea de motivatie. Ai sesizat bine, este un aspect cheie, eu nu am mai intrat si in aceasta zona pentru ca articolul era deja prea lung 🙂 Mersi din nou!

  38. Buna seara . Articolul mi-a placut foarte mult si este foarte adevarat . Eu ma bucur ca am descoperit acest concept si incerc sa-l aplic constant si din ce in ce mai mult in domeniile vietii mele . Au fost niste pasi pe care i-am urmat , niste descoperiri care apar tot timpul .Practic de redescoperi, pe tine , te cunosti mai bine si incepi sa te uiti in jurul tau cu alti ochi . Incepi sa nu mai fii egoist , sa oferi mai mult fara sa astepti neaparat ceva . Ajuta foarte mult cititul (pe mine m-a ajutat) dar daca nu aplici , nu actionezi ramai la nivelul de intentie care dupa un timp ,daca esti corect cu tine iti lasa un gust amar. Multumesc pentru postare .

    1. Foarte bine punctat, daca nu integrezi in viata ta este pierdere de timp si dupa cum spui devine chiar frusutrant.
      Felicitari pentru decizia de a trece la actiune, pentru ca pana la urma dezvoltarea personala este asemenea dusului zilnic, trebuie facut in fiecare zi 🙂
      Acum glumesc, insa putem vorbi despre dușuri, robineti, presiunea apei, temperatura… este o dezbatere interesanta, totusi dezbaterea in sine nu ne face mai curati astfel ca ar fi indicat ca dusul sa fie facut indiferent de teorii, altfel….

  39. Excelent articol. Nu te poate acuza nimeni de fatarnicie fiindca in mod normal, in viata de zi cu zi, tu cursuri vinzi. Iti multumesc pentru indemnul tau. Cine are ochi de citit, sa aplice!

    1. Cornel sa stii ca nu mi-a fost deloc usor sa spun cu subiect si predicat ca ca participarea la cursuri nu înseamna dezvoltare personală 🙂
      Au si cursurile rolul lor, o sa tin în continuare, totusi trebuie recunoscut ca a pune semnul egal intre cursuri si dezvoltare perosnală este nu doar periculos, poate fi fatal pentru dezvoltarea personala, care înseamna mai mult de atat 🙂

  40. Buna ziua Dnul Rujoiu,

    Numele meu este Lavinia si am terminat al doilea masterat in Marea Britanie, la University College Birmingham in decursul anului trecut.
    Am participat acum cativa ani la un training de dezvoltare personala si leadership in cadrul sesiunilor Extreme Training si incerc sa ma dezvolt personal in fiecare zi si sa ma auto-depasesc.Pretuiesc mult oamenii adevarati, pasionati de ceea ce intreprind, care au viziune si dorinta de a face bine celor din jurul lor si articolul dvs mi s-a parut foarte interesant, asa ca m-am decis sa imi expun gandurile.
    Impreuna cu partenerul meu detinem o agentie de recrutare forta de munca spre Marea Britanie. Auzim povesti triste, disperate si lipsite de speranta sau viitor in fiecare zi ale cetateniilor romani care doresc sa plece sau sunt deja in Marea Britanie. Sunt de multe ori persoane cu studii superioare care nu au un acoperis deasupra capului, stau la prieteni si nu au acces la un loc de munca cat de cat decent in Anglia.
    In decursul a doua luni ne vom muta din nou in Romania, si ma gandesc in fiecare zi la a face viata romanilor mai buna, la a face o Romania mai cinstita si mai frumoasa, care sa nu fie umbrita de neajunsuri, tristete si lipsa de educatie in adevaratul sens al cuvantului, la o Romanie care sa nu fie blamata pentru ceea ce NU are, ci pentru ce POATE oferi.
    Referitor la articolul publicat de dvs, sunt constienta de faptul ca in Romania exista oameni valorosi cunoscuti sau care vor sa iasa la lumina si ma gandesc la alternativele pe care le-am avea daca mintile luminate si valoroase le-ar putea face pentru cetatenii Romaniei. Parerea mea este daca cineva nu se ridica deasupra tuturor si nu infaptuieste ceva UTIL tarii, nu vom mai avea cale de intoarcere.
    Suntem priviti ca fiind o tara ”jungla” din toate punctele de vedere de catre alte tari si daca nu ne unim sa schimbam, sa civilizam, sa ajutam, sa iubim cu adevarat ce ne inconjoara,vom avea o Romanie mult prea intunecata pentru copiii nostri.
    V-as ruga sa imi spuneti care este parerea dvs cu privire la modalitatile si oportunitatiile pe care le avem ca sa facem un prim pas in acest sens? Ce am putea face pentru a schimba in mod pozitiv educatia, mentalitatea, neajunsurile romanilor? Ar fi suficienti niste pasi mici pentru a lua apoi amploare?

    Astept cu interes reply-ul dvs si va doresc un sfarsit de weekend minunat!

    Cu deosebita stima,
    Lavinia I. F.

    1. Foarte frumoasa expunerea si sunt de acord. Gândindu-ne la copii noștri, la ce lasam in urma noastra, la tara noastra sunt multe lucrurile pe care le putem face.
      Acum, nu cred ca am caderea necesara de a face un plan pentru România, cu toate ca ar fi o provocare. Cred ca exista doar o singura solutie sa incepem de la noi înșine.
      Concret, o schimbare de proporții va avea loc atunci când se va atinge o masă critică. Complicat de definit matematic care este această masă critic și din cine se compune această masă critică. Atunci când vor fi suficienți indivizi (din toate categoriile sociale) care vor avea o anumita atitudine, atunci ia amploare totul. Cred ca nu-i vorba de pasi mici, pur si simplu e o problema de numere, de volum.

      Chiar si revolutiile au acelasi tipar. Atunci când un număr suficient de oameni încep să creadă într-o cauză, să simtă, să vorbească, să comunice mai departe, apare o vibrație, care va cuprinde întreg poporul chiar si atunci când doar un număr mic de oamenii au inițiativa.
      Revolutiile spirituale, schimbările de mentalitate durează de la ani buni până la sute de ani!

      Eu cred ca dacă avem timp să ne plângem avem și timp să facem ceva, deci putem începe cu noi, cu ea ne schimba noi. Posibil să nu terminăm noi aceasta revolutie spirituală în România, cu siguranță însă vom fi printre cei care au început-o.
      🙂

  41. Marian, foarte util articolul, este usor sa cazi in capcana, tentatiile sunt mari….si da dezvoltarea personala este data de ceea ce faci zilnic, ceea ce simti in acel sens si cine esti la final de zi…spor cu misiunea ta 😉

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top

Pe ce adresă de email vrei să primești ebook-urile gratuite?

Vezi informații confidentialitate prin click aici!

Vezi termeni și Condiții utilizare website Life University I Marian Rujoiu prin click aici!

Te poți dezabona oricând

Privacy Policy: Promitem că adresa ta de email este în siguranță!