Cat castiga un trainer?

Este o intrebare sensibila cat castiga un trainer si am observat ca se vehiculeaza cifre nerealiste! In plus, am mai observat o secretomanie, atat din partea companiilor cat si a trainerilor.

Ma invart de vreo 8 ani in aceasta breasla si pe buna dreptate puteti lua in considerare informatiile pe care le voi oferi. Atentie: nu exista un singur raspuns, difera de la caz la caz astfel ca voi expune cateva exemple pentru a intelege mai bine.

Cat castiga un trainer?

Sunt doua categorii de traineri: colaboratori sau angajati permanenti!

Traineri angajati full time (ca trainer intern sau in cadrul unei comapnii de training)

Acesti traineri au avantajul obtinerii unui venit constant, chiar daca din cealalta categorie se poate castiga mai mult. Salariul pentru un Junior Trainer pleaca de la 2000 Ron net. In acest caz trainerul cunoaste cel putin o tema si o livreaza unor participanti. Pe masura experientei, a companiei, a temei/temelor de expertiza, a rezultatelor, a negocierii salariul urca pana la 4-5000 Ron/luna. In cazuri fericite poate depasi aceasta suma ajungand la  8-9000 Ron/ luna acestea din urma fiind mai degraba exceptii.

Trainerii colaboratori – platiti pe proiect

Aceasta categorie de traineri poate lucra doar pentru o companie de training, pentru mai multe companii de training sau companii in general. Acestia se mai numesc freelanceri. Acestia pot ajunge la venituri maricele, uneori mai mari decat a trainerilor angajati, insa doar uneori. Ei nu vor avea venituri constante. Pot sa fie luni bune in care nu au niciun proiect.

Tarifele pentru aceasta categorie, de obicei se calculeaza pe zi (6-8 ore intensiv). Ca referinta, se practica urmatoarele cifre:

Nivelul 1 – 200 – 400 Ron/zi – pentru Junior Traineri. Acestia de obicei livreaza teme simple, gen ”comunicare” in general. Acestia nu au experienta multa si nu sunt recunoscuti ca nume in domeniu, sunt la inceput, in crestere!castiul unui trainer

Nivelul 2 – 400 – 600 ron/zi – aici se incadreaza majoritatea trainerilor. Acestia au experienta in training si in domeneniul pe care-l predau. Posibil ca unii din ei sa aiba blog personal, sa se implice mult in perfectionarea cursului , etc

Nivelul 3 – 700 – 1500/zi – aici se incadreaza trainerii speciali. Acestia au experienta de minim 5 ani, unii dintre ei chiar zece sau douazeci de ani. Au avut rezultate remarcabile nu numai ca traineri ci si in domeniul predat. Au condus, au ocupat sau ocupa pozitii importante in companii importante. Pentru a cere o suma de acet gen, un trainer trebuie sa declanseze in randul participantilor cuvantul wow, extraordinar, exceptional. Acesti traineri de obicei livreaza cursuri care sunt tinute mult timp de participanti  si genereaza efecte pe termen scurt, mediu si lung.  Acesti traineri au notorietate, numele lor ajutand compania la promovarea/vinderea cursului.

Nivelul 4 – 1500 – 5000 Ron/zi. Acesti traineri, in plus fata de nivelul 3, sunt oameni cu adevarat importanti. Au scris carti, au tinut speech-uri la mii de oameni si sunt recunoscuti in breasla lor, cel putin, ca repere. Acestia sunt cei care fac pasul catre international. De obicei trainerii straini se incadreaza in aceasta categorie. In Romania, cel putin momentan, nu prea se incadreaza multi in aceasta categorie, chiar daca se autoproclama 🙂

Nivelul 5 – Aici nu mai vorbim de un interval al cifrelor, vorbim de traineri care reprezinta o marca, de specialisti renumiti la nivel mondial. Poti aduce in Romania un trainer bun la 1000 eur/zi, insa cifrele zboara ametitor daca ne gandim la traineri cu adevarat speciali, ajung pana la zecii de mii, depasind chiar 100 000 eur/zi.

Sper ca am lamurit cat de cat politica castigurilor in aceasta zona. Mi-am propus sa abordez specific aceasta zona pentru ca viitorii traineri, sau actualii sa aiba macar un reper. Se spune in diferite reviste ca trainerii pot ajunge lunar la zecii de mii de euro. Nu se ofera insa detalii si exista riscul ca oamenii care-si doresc o cariera in acest sens sa fie dezamagiti.

O alta confuzie care se face chiar si in publicatiile de specialitate este diferenta intre tariful pe zi al unei companii pe ziua de training si castigul trainerului. Tariful perceput de o companie este total diferit de castigul trainerului. Am intalnit persoane, sa zicem traineri, care imi solicitau jumatate din taxa de curs. O companie de training nu prea poate sustine o asemenea politica si o sa va ofer si cateva cifre pentru a intelege..acum dau din bucatarie, sunt insa convins ca pot veni in ajutor atat trainerilor cat si persoanelor care vor sa faca un business din aceasta meserie. Voi da procente pentru a avea o viziune cat de cat corecta. Aceste procente pot sa difere de la o companie la alta sau de la un proiect la altul, ele pot fi considerate o cifra primara.

taxa de participare reprezinta 100 % din venituri. Aceasta se cheltuie in felul urmator:

5% – promovarea cursului

10% – merg catre cheltuieli generale de administrare a firmei ( caldura, apa , internet, tel, etc

20% – merg catre salariile personalului administrativ al companiei

5 % – cheltuieli privind sala de desfasurare

10% cheltuieli privin masa, cafea, apa, saleuri, etc

5% comisionul persoanei care face vanzarea

5% cheltuieli generale – imprimare, foi, markere, pixuri, fori,  flipchart, etc

20% – onorariul trainerului.

20% – profitul companiei

Mentionez ca aceste cifre nu sunt batute in cuie, nici in sus, nici in jos, am vrut sa ofer o viziune generala asupra intregului proces. Cu cat anumite cifre vor fi mai mici, cu atat profitul companiei poate fi mai mare si invers. Sunt cursuri la care am avut profit 0 sau pe minus, sunt insa si cursuri la care s-a ajuns la 50% din venituri!

P.S. Extreme Training organizeaza cursuri pentru traineri de succes 🙂 Click aici pentru detalii!

Mi-as dori sa-mi oferi un feedback daca ai citit acest articol:

– este lamuritoare expunerea facuta?

– aveai alta viziune despre aceste lucruri?

– este util acest gen de subiecte chair daca ar putea fi considerata prea transparenta abordarea?

– ce alte lucruri ai mai vrea sa afli despre meseria de trainer?

Va multumesc anticipat si sper ca acum acest subiect nu mai este atat de tabu! 🙂

La finalul acestui articol iti recomand urmatoarele resurse, daca esti interesat de meseria de trainer

  1. Despre meseria de trainer!
  2. Curs Formator acreditat
  3. Cum devii trainer?
  4. Curs trainer avansat!
  5. 7 motive sa devii trainer
  6. cum acreditezi un curs la ANC
4.7/5 - (10 votes)

30 thoughts on “Cat castiga un trainer?”

  1. Dar ca sa fii intr-adevar un trainer bun, trebuie sa cunosti bine limba romana…?
    Daca ai o firma de training , astazi in 2019 pe legislatia in vigoare cum platesti un trainer din afara firmei fara sa il ai ca angajat, si cu ce costuri?
    Cum externalizeaza serviciile o firma de training care nu are angajati traineri / speakeri? Adica microintreprinderea ta cum rezolva contractele castigate daca nu are angajati; contracte de colaborare ocazionale sau externalizarea catre PFA-uri sau colaboratori independenti? Unde se face stopajul impozitelor?

    1. varianta ideala este ca trainerii fie sa fie angajați fie să aibă PFA-uri. Mai există si varianta cu drepturi de autor, insa numai un contabil te poate lămuri cu impozitele.

  2. Buna! Foarte folositoare informațiile! Îmi poți spune, te rog, in cadrul unui proiect cat la suta din finanțare se poate folosi pentru plata managerului, a asistentului? Orientativ. Mulțumesc!

  3. Salutare! Se schimba situația dacă trainerul are o atestare de tip John Maxwell? Reușește o persoana atestata sa între mai ușor pe piața pe un salariu mai bun? Merci!

    1. In general ceritificarile pot ajuta, insa nu schimba radical situatia. Unele ceriticari valoareaza mai mult, altele mai putin, depinde si de perceptia/nevoile clientilor.

  4. Buna, Marian! E unul dintre cele mai exhaustive articole pe aceasta tema. Felicitari!
    Ai un update si pentru inceput de 2018? 😉

    1. Buna Diana,
      Vazand comentariul tau am mai citit odata ce am scris la vremea respectiva. Dacă observi am luat marje destul de generoase, iar in ultimii ani nu s-a modificat pe vreo arie in mod considerabil. Mediile tot pe aici se situează. Știu companii care platesc mai puțin trainerii interni, altele care plătesc mai mult, nu cred că există o regulă ci doar excepții. La fel si cu tariful pe zi pentru colaboratori. Consider că marjele care le-am oferit sunt actuale și acum!

  5. Pe langa faptul ca mi-a fost de folos, mi-a si placut!
    Vreodata, am sa scriu si eu un articol pe aceeasi tema.
    Acum, multumesc!

  6. Foarte util, deoarece am impresia ca acest domeniu pare a fi tabu in Romania, si nu este usor sa culegi informatii de baza consistente sau apropiate de adevar.

  7. Pingback: Cum devin trainer? Marian Rujoiu

  8. Foarte util… cu un amendament: nu spui si nivelul de oras la care sunt valabile aceste castiguri. E vorba de aceleasi sume daca esti, de exemplu, trainer la Sibiu, ca si la Bucuresti?

  9. Liliana Alexandru

    Of! asa am cerut si eu, dar..ma rog si acest articol mi-a placut mult. Cand va mai ajung din urma?

  10. Excelent articolul, cu diferite niveluri de detaliu. Am dat de el ca urmare a interestul trezit de un articol din ZF despre trainer. Ca multe articole, era de fapt un PR pentru o firmă de training. Iar parte din PR era și salariul net la care trainerii puteau ajunge, spuneau ei „ca directorii”. Nimic neadevărat, dar totuși incorect, să nu spui că doar în 2-3 luni din an ai aceste proiecte.
    Pe de altă parte, mai știu astfel de articole de PR din industria din care fac parte și știu că sunt destul de colorate în roz. Deci am presupus că este ceva putred și în cazul celui despre traineri. Și am dat de acest blog. Minunat.
    Multumesc

  11. „Bravo pentru articol” desi este putin spus ,si nu pot sa fiu decit de acord si cu raspunsul pe care l-ai dat pt. Elvira deoarece si eu am trecut printr-o experienta asemanatoare.
    Cu stima

  12. Ambele articole despre training sunt cinstite, dar s-ar mai putea discuta despre „inflatia” de traineri. Am urmat participat la cursuri pentru a deveni trainer autorizat, dupa o experienta de 15 ani in predare si 2 ani de training. La curs am avut colegi care nu au avut nicio experienta inaintea cursului, nu au lucrat niciodata ca traineri, iar simularile din timpul cursului nu sunt echivalente cu experienta reala. Cu toate acestea, la finalul cursului toti au promovat. M-am trezit pe piata cu o diploma pe care o poate obtine oricine are 300-400 de lei.Si nu asta e problema, in fond e bine ca oamenii investesc in educatie(chiar daca se face prost), problema mea e ca firmele ii prefera pe cei cu un CV mai subtire, cu mai putina experienta si mai tineri(uneori) pentru simplul fapt ca acestia accepta un tarif pe masura experientei lor. Sa nu ma duc cu gandul mai departe asupra a ceea ce se produce la cursurile tinute de acestia…Sa nu ma intelegeti gresit, nu am nimic cu faptul ca au promovat, cu faptul ca sunt tineri, ci cu faptul ca in tara asta totul poate fi falsificat. Examenul de promovare l-am sustinut cu reprezentantii autoritatii in domeniu care s-au prefacut ca totul e bine. Banuiesc ca si ei au ajuns acolo tot in urma unui curs organizat de SC…etc.

    1. Buna Elvira,

      Si eu am o parere similara cu a ta, anume, ca la un anunit nivel exista ”inflatie” de traineri. In multe domenii exista aceasta inflatie (parerea mea), in domeniul consultantei, al it, al absolventilor de litere, filosofie, etc!

      Mergand mai departe, certificarea in sine reprezinta doar un pas, mai departe sunt sigur ca cei cu adevarat buni nu au de ce să-și facă griji. Cei buni intodeauna vor fi apreciați! In schimb, atât cei buni cât și cei mai puțini buni, intră întră în aceiași competiție, urmând să rămână în piața de training cei mai valoroși. Daca anumite firme preferă un cv mai subțiere înseamnă că nu au nevoie de mai mult, nu poți obliga pe nimeni.

      Cred că oamenii valoroși ar trebui să arate că sunt valoroși mai mult, degeaba sunt dimante, dacă sunt ascunse. Trebuie să-și permită să strălucească, iar dacă cineva își pune această întrebare (cum pot străluci?) iși va da pentru inceput cel puțin 5 răspunsuri, pe o listă deschisă care poate ajunge și la numărul 100.

      Multumesc mult pentru feedback, cred că ne ajută să clarificăm și mai bine piața de training!

  13. Pingback: AcademiadeAfaceri.ro – Business Campus Blog » Date si cifre concrete despre cat castiga un trainer in realitate

  14. Este chiar lamuritoare aceasta expunere si imi dezvaluie o zona interesanta pentru mine. Am dorit sa fiu trainer chiar de la primul training la care am luat parte. Transparenta acestui articol il face mai atractiv si mai interesant! Mi-a placut ca „dai din casa”! Daca NU dai atunci ce sens are sa mai incepi? Oare nu trainerii au facut ca acest subiect sa aiba iz de tabu? Ar fi interesant (pentru mine) sa citesc tot ce ai scrie despre acest subiect! Chiar imi doresc sa fiu trainer!

  15. E foarte interesant articolul pentru mine ca viitor antreprenor. Am o si mai clara imagine a cheltuielilor interne si externe.
    E clar ca un trainer cu renume/brand castiga si mai bine. Interesant este cum se ajunge acolo pentru ca nr de ani de experienta nu este intotdeauna cel mai important.
    Multumesc si pentru celelalte articole. Citindu-le m-au ajutat sa-mi reamintesc si sa o pornesc din nou la drum, de exemplu Tips and Tricks.

    Toate cele bune si bafta in continuare!

    1. Cu mare placere! Ma bucur ca-ti este util si ti-au ost utile si alte articole. Problema ridicata de tine este interesanta. Daca ar fi sa fac rapid o lista a ingredientelor necesare pentru a devenii trainer renumit ar fi:
      1. nisarea pe un domeniu
      2. perseverenta + munca
      3. pasiune
      5. vizibilitate
      6. sa aduci plus valoare in domeniu
      7. sa privesti banii ca o rezultanta si ca un scop
      8. putin noroc
      🙂
      cum ti se pare?

  16. „Cat castigi?”, „Cati ani ai?”, „De unde esti?”, sunt intrebari care le pun oamenii de calitate indoielnica.
    Valoarea unui om este in primul rand in inima sa, apoi in mintea sa, apoi in ceea ce ofera celorlalti, o familie, o casa, o firma cu angajati, o actiune de binefacere, si asa mai departe.

    Marian, nu vreau sa stiu cati bani castigi!
    Vreau doar sa stiu daca te simti mai motivat de cand te-ai apucat de afacerea … este o meserie frumoasa care o faci bine!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top

Pe ce adresă de email vrei să primești ebook-urile gratuite?

Vezi informații confidentialitate prin click aici!

Vezi termeni și Condiții utilizare website Life University I Marian Rujoiu prin click aici!

Te poți dezabona oricând

Privacy Policy: Promitem că adresa ta de email este în siguranță!