Cum sa fiti geniali?

Articol Publicat in  in Romania Libera
Autor Andrei Munteanu

Pentru a ne autodepăşi şi a fi mulţumiţi de noi înşine, trebuie să alegem să facem lucrurile cu plăcere şi să avem încredere în forţele proprii. În plus, este important să privim banii ca pe un rezultat şi nu ca pe un scop în sine, având curaj şi o atitudine pozitivă.

Dorinţa de a ne dezvolta, de a realiza cât mai multe lucruri şi de a avea satisfacţii pe toate planurile se regăseşte în noi înşine, doar că îndeplinirea ei necesită efort, perseverenţă şi încredere.

Reuşita în ceea ce ne propunem ţine de atitudinea noastră şi de modul cum privim şi abordăm oportunităţile şi obstacolele. Această stare poate fi dezvoltată sub motivaţia de a fi genial şi de a ne comporta în consecinţă.

Marian Rujoiu, manager al proiectului „Fii genial”, consideră că a fi genial înseamnă, înainte de toate, să vă permiteţi să străluciţi, să fiţi buni în ceea ce faceţi, să faceţi cu plăcere acel lucru şi să excelaţi. Pentru a reuşi acest lucru, Rujoiu susţine că nu este imposibil, pentru că fiecare din noi are imprimat în gene un sâmbure de geniu, doar că trebuie să permitem „acestui sâmbure să crească, să se facă mare şi apoi să rodească”.

„Noi, românii, nu avem încredere în forţele proprii. Aplecăm prea mult urechea la descurajări şi facem prea puţin. Ne lipseşte curajul, atitudinea pozitivă şi încrederea că putem face lucruri măreţe”, precizează Rujoiu.

Banii nu sunt un scop

Dacă ne referim strict la activitatea noastră pe piaţa muncii, a fi genial semnifică să vedem banii ca un rezultat şi nu ca pe un scop în sine. „Banii vor veni dacă ne facem bine treaba. Dacă îndrăznim şi dezlănţuim potenţialul din noi, pot ieşi lucruri măreţe”, spune Marian Rujoiu. „Einstein spunea că ceea ce faci pentru tine, dispare odată cu tine, ce faci pentru alţii, rămâne pentru eternitate. Astfel, trebuie să gândim dincolo de bârfe, salariu sau interese. Pentru a face lucruri geniale trebuie să îndrăznim mai mult”, completează Rujoiu.

Un plan posibil pe care îl putem aplica în condiţiile în care dorim să ne autodepăşim este acela de a transforma propria pasiune, hobby într-o afacere sau activitate care să fie generatoare de satisfacţii la un nivel mai înalt. Mădălina Otoman, după mai multe încercări pe piaţa muncii, şi-a dezvoltat propria afacere alături de soţul ei. La patru ani de la acel moment, ea ne mărturiseşte că a făcut o alegere bună. „Am studiat atât dreptul, cât şi literele. Am profesat ca jurist, dar şi în învăţământ. Totuşi, mi-am dorit să mă reprofilez când am simţit că nu făceam chiar ce îmi place ca jurist şi nici nu eram satisfăcută pe partea financiară ca profesoară”, explică Mădălina. „Am ales decoraţiunile interioare, pentru că mă pasionau designul şi modelingul. Deşi am început de foarte jos, în prezent, avem clienţi cu cereri importante”, adaugă specialista în decoraţiuni din cadrul firmei Marengo din Constanţa. De asemenea, Mădălina Otoman men¬ţionează că a avea o activitate din pasiune implică multe avantaje: „De multe ori, nu simt efortul depus, satisfacţia este cu mult mai mare, iar când doreşti să dobândeşti cunoştinţe noi din domeniu este foarte uşor să faci acest lucru”.

Faceţi din muncă o plăcere

O piedică importantă când dorim să ne dezvoltăm şi de a nu ne mulţumi cu puţin poate fi atunci când depindem de superiori şi suntem constrânşi. „Am întâlnit multe probleme când propuneam noi proiecte la fostul şi ultimul loc de muncă. Şeful de departament credea că doresc să-i iau locul, iar colegii îmi spuneau să nu ridic ştacheta”, mărturiseşte George Ivan, care acum îşi desfăşoară activitatea pe cont propriu. „Mă ocup de mentenanţa unor reţele şi creez site-uri pentru persoane apropiate. Încă nu am o afacere în toată regula, dar, în timp, sper să reuşesc acest lucru”, adaugă George.

În plus, o persoană genială poate întâlni piedici încă de la angajare, dacă se „deconspiră”. „Dacă vorbim de genii în viaţă, ne putem gândi la fondatorii Google, Larry Page şi Sergey Brin. Le-au fost închise multe uşi atunci când ei au încercat să-şi pornească acest mare proiect. Şanse să nu fiţi angajat dacă sunteţi genial, există. Acesta nu este însă un lucru rău; înseamnă doar că nu aţi găsit locul potrivit în care urmează să vă dezvoltaţi şi să vă puneţi geniul în practică”, consideră Marian Rujoiu.

Totuşi, în condiţiile în care nu putem reuşi să ne dezvoltăm independent de a fi angajat, trebuie să luăm în calcul câteva aspecte când ne propunem să lucrăm într-o firmă, astfel încât să nu ne plafonăm. „Atunci când ne căutăm un loc de muncă trebuie să privim în perspectivă. La job, ne petrecem mai mult de o treime din viaţa activă, astfel că acesta trebuie să fie unul care să ne pună abilităţile în valoare şi totodată să reprezinte un mediu în care le putem dezvolta şi mai mult. Numai în acest fel putem face munca cu plăcere”, conchide Rujoiu.

Cum să vă căutaţi eficient un loc de muncă

Sfatul 1 – Aplicaţi doar la joburile pentru care vă consideraţi potrivit/ă. Renunţaţi la a mai trimite zeci de CV-uri pe zi.

Sfatul 2 – Citiţi cu atenţie cerinţele şi atribuţiile postului. Acesta este momentul în care aflaţi dacă jobul respectiv vi se potriveşte. Puneţi-vă câteva întrebări: Vreau acest job? Sunt potrivit/ă pentru el? Sunt calificat/ă pentru el?

Sfatul 3 – Căutaţi informaţii despre companie. Companiile serioase publică numele lor în anunţ. Astfel, faceţi o scurtă cercetare şi aflaţi mai multe date despre companie: domeniu de activitate, puncte de lucru, cifră de afaceri, valori ale companiei etc.

Sfatul 4 – Cum scrieţi scrisoarea de intenţie? Renunţaţi la a mai folosi o scrisoare tip. Aceste scrisori se văd imediat. Ca angajator, nu-ţi comunică nimic o scrisoare de intenţie care nu spune nimic.

Sfatul 5 – Scrierea CV-ului. Căutaţi realizările şi responsabilităţile pe care le-aţi avut în trecut şi treceţi-le în CV. Este ideal când aceste responsabilităţi coincid cât mai mult cu cerinţele postului.

Sfatul 6 – Completarea mini interviului. Păstraţi o doză de modestie în completarea lui. Dacă sunteţi puşi să enumeraţi puncte slabe, evitaţi expresiile tipizate transformate în pozitiv cum ar fi „prea perseverent”.

Sfatul 7 – Trimiterea aplicaţiei. După ce trimiteţi aplicaţia, încercaţi să aflaţi când se face recrutarea. Căutaţi şi emailul de pe site, preferabil de la resurse umane. Puteţi trimite un email în care să vă prezentaţi, să spuneţi că aţi aplicat şi vreţi să aflaţi când vor fi programările, în speranţa că veţi fi chemat/ă.

Sursa: www.marian-rujoiu.ro

Proiect „Fii Genial!”

Proiectul se adresează persoanelor din regiunea Bucureşti-Ilfov, aflate în căutarea unui loc de muncă, ţinându-se cont de principiul egalităţii de şanse. Programul presupune formarea a 120 de persoane în vederea angajării, iar 40 persoane vor primi consultanţă în vederea demarării unei afaceri. „Înaintea formării vom face un studiu de piaţă. Vom afla care sunt nevoile şi abilităţile pe care persoanele vor să le dezvolte, vom pune aceste date în legătură cu nevoile de pe piaţa munciii şi abia apoi stabilim ce cursuri vor urma aceştia. Acum, pe site-ul fii-genial.ro, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă se pot înscrie, apoi vom face o selecţie ce va fi urmată de parcurgerea cursurilor”, explică managerul de proiect, Marian Rujoiu. Programul „Fii genial” este cofinaţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, „Investeşte în oameni!”.

Sursa Articol – Romania Libera

Sper ca v-a placut!

Pentru voi ce insemna sa fii genial?

Rate this post

1 thought on “Cum sa fiti geniali?”

  1. Pingback: Tweets that mention Cum sa fiti geniali? | blog - Marian Rujoiu -- Topsy.com

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top

Pe ce adresă de email vrei să primești ebook-urile gratuite?

Vezi informații confidentialitate prin click aici!

Vezi termeni și Condiții utilizare website Life University I Marian Rujoiu prin click aici!

Te poți dezabona oricând

Privacy Policy: Promitem că adresa ta de email este în siguranță!