4 greseli de marketing care transforma un trainer bun într-un trainer invizibil

Una dintre cele mai mari provocări ale trainerilor sunt legate de marketing. Până acum numai Extreme Training a format peste 1000 de traineri, iar în piață sunt formați zeci de mii de traineri.

Probabil în acest moment sunt doar câteva mii de traineri care fac acest lucru ca un job secundar sau ca job principal, în interiorul unei organizații, ca reprezentanți ai unei companii de training sau ca freelanceri.

Greșelile de mai jos sunt importante și utile indiferent în ce categorie te plasezi sau dorești să te plasezi în viitor.

Cum se face totuși că foarte puțini traineri sunt vizibili? Cum se face că trainerii buni nu reușesc să se poziționeze în piață?

Marketingul este arta și știința de a pune în valoare valoarea ta!

Când eșuează un trainer la capitolul marketing?

Cel mai adesea trainerii eșuează la capitolul marketing din următoarele 4 motive.trainer de succes

Este frumoasă povestea cum să faci ce-ți place, problema apare atunci când nu reușești să-ți plătești facturile din ce-ți place să faci și ești nevoit să faci altceva pentru plata facturilor și cel mai adesea vei sfârși prin a nu avea timp să faci ce-ți place.

Un marketing bun te ajută, în primul rând, să faci ce-ți place, în al doilea rând să reușești să-ți câștigi existența din acest lucru, iar în al treilea rând să ajungi la publicul tău țintă pentru a-i putea aduce valoare.

De ce ajunge un trainer în asemenea situații?

Din punctul meu de vedere nu este o opțiune a ignora activitatea de marketing. Face parte din joc și pe cât cu cât vei amâna mai mult, cu atât va trebui să muncești mai mult pentru mai puțin. Mi se pare interesant de punctat de ce, totuși, se ajunge în această situație.

Să luăm cele 4 categorii pe rând.

1. De ce unii traineri nu au o strategie de marketing?

Pur și simplu nu au luat în serios acest aspect. Au visat frumos, au fost la un curs și au văzut că apoi nimic nu s-a întâmplat. Alții nu au o strategie de marketing pentru că pur și simplu nu s-au focusat pe această activitate. Alții nu au o strategie de marketing pentru că după prima încercare s-au gândit că e o problemă cu produsul de nu-l cumpără nimeni și au încercat să schimbe produsul.

Alți traineri nu au o strategie de marketing pentru că fie nu știu ce presupune acest lucru, fie nu are cine să-i ajute sau să le facă această activitate.

2. De ce unii traineri nu vor să-și construiască o strategie de marketing?

Cei care nu vor să-și construiască o strategie de marketing au multe motive. Primul motiv este că nu știu cum și, trag de aici concluzia eronată, că nici nu ar avea nevoie.

Alții sunt nesiguri pe ce strategie ar trebui să adopte și refuză să-și construiască o strategie, de fapt pentru a construi o strategie este nevoie să-ți clarifici puțin viziunea.

O categorie aparte sunt acei traineri care spun că sunt atât de buni încât nu au nevoie de o strategie de marketing.

Altă categorie sunt trainerii deconectați de la realitate, care nu nu înțeleg rolul marketingului în zilele noastre.

3. De ce unii traineri au strategii de marketing ineficiente?

Ineficiența are două surse. Prima este dată de aplicarea unei strategii de marketing care nu (mai) funcționează. A doua sursă a ineficienței este dată de aplicarea prea ”după ureche”. Adică fie au o strategie care nu mai este competitivă, fie strategia este ineficientă, nu este fundamentată pe nimic.

Acest lucru se întâmplă pentru că trainerii fie nu au cunoștințe despre tehnici și tehnologii de marketing și nu-și dau seama că ei luptă cu sabia în era avioanelor supersonice, fie cred ei că sabia lor este mai bună decât avionul în luptă. Amuzant, dar adevărat.

4. De ce unii traineri au strategie bună, dar eșuează la capitolul implementare?

Acesta este cazul cel mai avansat în care trainerii, cel puțin pe hârtie, au strategii bune, însă execuția lor lasă de dorit, fie nu știu cum să o facă, fie se ocupă un terț care nu știe.

Pot numi aceste 4 lucruri greșeli tactice în cariera de training. Am văzut oameni mult prea valoroși care se risipesc și abandonează această carieră pentru că eșuează în unul dintre aceste puncte.

Un adevăr inconfortabil: ignorarea marketingului nu este o opțiune!

Sunt mii de traineri, ne place sau nu, este și o competiție la mijloc. Oamenii sunt bombardați cu mesaje peste mesaje. Oamenii au devenit mai sceptici decât în trecut, pentru că posibilitatea de a fi păcălit acum când cumperi un produs sau serviciu este destul de mare.

Când vine vorba de training, este și mai greu. Oamenii sunt nevoiți să cumpere ceva foarte greu de definit. Gândiți-vă la voi care alegeți să mergeți la un curs. Este destul de greu să alegi cursul sau compania pentru că nu vei ști cu exactitate ce o să primești. Este și aceasta o problemă care poate fi contracarată prin activități de marketing.

Marketingul te ajută să fii vizibil pentru publicul tău țintă. Prin activitatea de marketing trebuie să ”ajuți” publicul țintă să ajungă la tine când are nevoie și în final să-i convingi că ești o alegere bună. Este altă poveste apoi cum satisfaci așteptările audienței, care nu face obiectul articolului de față.

A refuza activitatea de marketing, construirea unei strategii, folosirea celor mai eficiente tehnologii și implementarea cu măiestrie a acestora îți asigură ”invizibilitatea” în piață.

Training Mastery – o soluție practică

Fie că alegi să te ocupi tu, fie că alegi să se ocupe compania de training cu care lucrezi, fie că vei contracta un specialist sau companie, în Training Mastery o să ofer pașii concreți pentru ca tu să devii trainer vizibil pentru publicul tău și să devii o opțiune viabilă pentru publicul tău.

Invitația și provocarea mea pentru participanți este ca fiecare participant să ajungă cel puțin în top 10 traineri în aria lor de expertiză în mai puțin de 6 luni.

Fiecare participant la finalul Training Mastery va pleca cu o strategie clară și cu un plan concret. Participanții vor cunoaște de asemenea cele mai eficiente instrumente pe care le au la dispoziție pentru impact maxim și rezultate imediate.

Chiar dacă mi-ar plăcea să te întâlnesc la Training Mastery, în cazul în care nu știi prea multe despre acest program, el se adresează în primul rând celor care au absolvit deja cursul de formator sau care au experiență în susținerea de traininguri.

Dacă nu ai absolvit cursul de formator vezi detaliile prin click aici, iar despre Training Mastery află detalii prin click aici. Dacă dorești o ofertă la ”pachet” cu cele două programe, trimite-mi un email la adresa  [email protected], și fie eu, fie o colega de-a mea îți va răspunde în maxim 24 de ore cu o ofertă de nerefuzat.

Indiferent de situația în care te afli, fie că vrei sau nu să participi la vreun curs, nu face cele 4 greșeli de mai sus. Dacă-ți dorești să fii un trainer de succes ar fi păcat să-ți irosești potențialul și să abandonezi acest drum doar din cauza marketingului.

Cu prietenie,

Marian

Marian rujoiu

 

 

 

[button_4 align=”center” href=”http://www.traininguri.ro/curs-formator-training-mastery/” new_window=”Y”]Detalii Training Mastery prin click aici![/button_4] [button_4 align=”center” href=”http://www.traininguri.ro/curs-formator-bucuresti/” new_window=”Y”]Detalii Curs Formator prin click aici![/button_4]

Update

Datorita interesului crescut pentru acest subiect am creat programul online Marketing Academy. In acest moment daca esti interesat strict doar de partea de Marketing, vezi detalii despre curs Marketing online prin click aici

Rate this post

1 thought on “4 greseli de marketing care transforma un trainer bun într-un trainer invizibil”

  1. Pingback: Ce pierzi daca nu participi la Train the Trainers pentru avansati

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top

Pe ce adresă de email vrei să primești ebook-urile gratuite?

Vezi informații confidentialitate prin click aici!

Vezi termeni și Condiții utilizare website Life University I Marian Rujoiu prin click aici!

Te poți dezabona oricând

Privacy Policy: Promitem că adresa ta de email este în siguranță!