Dacă aş fi putut aş fi vrut!
Ieri am participat la o întâlnire cu o persoană ce deţine o funcţie publică. Omit numele pentru a nu stârni nici antipatii, nici simpatii, pentru că subiectul a ceea ce vreau să expun este cu totul altul.
Un tânăr prezent la întâlnire a prins ocazia şi si-a expus ideea. Camere de televiziune, microfoane de radiouri, toate erau aţintite pe el: cerea sprijin pentru ideea lui. Isteţ băiatul! Mi-a plăcut insa si răspunsul cu care s-a ales acesta: „Ideea este frumoasă, însă nu-ţi promit nimic!” La care tânărul a insistat, a reformulat întrebarea, şi a încheiat: „Eu ce să înţeleg, ne sprijiniţi sau nu?”
Relaxat, puţin cu zâmbetul pe buze, a primit răspunsul: „Poţi înţelege ce vrei! De promisiuni e plină lumea, cu respectarea lor este mai greu!”
M-a şocat sinceritatea răspunsului şi realismul. Un om nu mai fusese minţit ca de obicei, iar altul(om politic in cazul de fată) nu mai făcuse o promisiune fără să ştie dacă o va respecta sau nu.
Nu pot sa ma abtin sa nu fac o paralela cu guvernul. Sunt puţin dezamăgit, recunosc. Guvernul are ideea cum să sporească veniturile, exceptând taxele şi impozitele. Nu are nici o idee concretă şi fezabilă despre felul cum ar putea să sprijine companiile sa genereze venituri. E foarte clar, este lipsa de strategie. Ei însă fac promisiuni peste promisiuni, desi n-au o strategie, nici măcar una proastă. Hm, putem să ne supărăm pe guvernanţi, insă noi i-am ales, in plus şi noi suferim cronic de lipsa de strategie.
Ne aflam cu toţii intr-un malaxor al lipsei de strategie, al lipsei de obiective, al discursului fără legătură cu realitatea. Spre exemplu, in interviurile de angajare se pune celebra întrebare: „Unde te vezi peste 5 ani?”. Cel care recrutează a importat întrebarea de prin alte ţări, iar candidatul a căutat un răspuns pe internet, ştiind că v-a fi întrebat acest lucru. Pierdere de timp!
Noi, românii, nu suntem educaţi să avem o strategie, nu ştim cum să ne conturăm un plan personal, nu ştim să ne fixăm obiective. De cele mai multe ori ne rezumăm la ziua de mâine şi totodată reuşim cu măiestrie să identificăm cauza eşecului în afara noastră ori de câte ori avem ocazia.
Eu mai sper insa că putem mai mult decât să ne facem planuri de vacanţă. Putem să căutăm şi altfel de job decât unul neaparat cu program flexibil şi cu taskuri necuantificabile. Cred că uteam să ne asumăm un plan. Pe blogul meu este afişată o maximă: fiecare om este ceea ce este, datorită alegerilor pe care le face! Atunci când alegi să-ţi plângi de milă, alegi de fapt să nu faci nimic pentru a-ţi schimba situaţia. Este la îndemâna noastră să devenim antreprenori, să mergem la muncă în străinătate, să ne angajăm în sistemul public sau in sistemul privat sau să facem orice altceva ne trece prin mine.
Este mai comod însă să ne plângem, făcând o generalizare de genul: „peste tot este la fel!”. Nimic mai neadevărat, corect ar fi sa recunoastem ca, de fapt, comoditatea noastră este peste tot la fel.
Revenind la criză, este comod să aruncăm vina pe guvern că este incapabil. Acesta poate fi şi un adevăr. Însă cu cât este mai adevărat acest lucru, cu atât oportunităţile sunt mai multe. Poate fi o perioadă în care te instruieşti, poate fi o perioadă în care-ţi iei un concediu prelungit şi mergi undeva la ţară, poate fi un moment în care primeşti un mare şut din compania în care lucrezi. Şuturile te pot trezi insa la realitate, te pot face să te evaluezi obiectiv, să te întrebi ce vrei tu de la viaţă? Şi astfel criza poate fi momentul în care viaţa ta poate să capete un sens mai bun.
Revin la începutul articolului, când domnul – persoană publică- ii spune tânărului în alte cuvinte: „Eşti pe cont propriu! Dacă eşti convins că poţi ,este posibil să pot şi eu şi alte persoane, dar nu face în aşa fel încât proiectul tău să depindă numai de mine, pentru că o să o dai în bară!”
Aşadar, fă-ţi planul tău, fie singur, fie împreună cu un partener sau doi. Planul va avea şanse de reuşită maximă în momentul în care punerea lui in practică nu va depinde nici de întâmplare, nici de noroc. Joacă strategic, asumă-ţi riscuri calculate, proiectează în viitor şi anticipează. Asa vei intelege ca fiecare om este ceea ce este datorită alegerilor care le face! Nu poţi, nu vrei, nu vrei să poţi sau nu poţi să vrei?
Tu ce alegi?
Daca v-am provocat astept cu interes comentariile! 
Tags: negociere, obiective, plan personal, politica, provocare
televiziunile: nu facem raiting cu lucrurile bune. In fine, trecând peste acest subiect, lung si complicat, mi-am adus aminte de un curs făcut la Facultatea de Filosofie (de fapt de o idee din curs). Ideea era simpla, anume ca atunci cand consideri ca “nu ai cu cine vota” pentru ca nimeni nu merita votul tau, exista totusi un argument care te pune pe ganduri.
