În acest articol îmi propun să dezvălui câteva căi simple prin care poţi atinge excelenţa.  Mai jos sunt instrumente practice prin care fiecare dintre noi poate deveni regizorul vieţii sale. Putem aştepta să ni se atribuie un rol de către cunoscuți, familie, de catre o întâmplare sau putem decide noi să regizăm rolul pe care-l vom juca în marele film, numit „Viitorul Meu”.

Jocul este un cuvânt care ne duce cu gândul la copii. Ei se joacă pentru a-şi alunga plictiseala. Ei nu au încă un job, nu au griji care să-i macine, nu au rate la bancă şi nu cunosc înţelesul profund al unor cuvinte precum: criză, nepăsare şantaj, şomaj, etc.

Cu toţii ne aducem aminte cu plăcere de perioada când ne jucam, probabil fiecare dintre noi având jocul nostru preferat. Interesant este însă că oamenii nu încetează să se joace niciodată. Ne jucăm permanent. Jocurile au de obicei anumite reguli şi urmăresc anumite obiective. Probabili sunteţi puţin nedumeriţi: Cum adică ne jucăm? Noi suntem oameni mari.

Pe măsură ce creştem ne jucăm tot mai mult. Jucăm şi ieşim câştigători sau jucăm şi ieşim pierzători.

La primul nivel se află jocurile pe care le acceptăm şi le recunoaştem ca fiind jocuri: Jucăm fotbal, jucăm la loto, la pariuri sportive, ne jucăm în viaţa de cuplu (acele jocuri mici şi drăguţe), ne jucăm cu copiii noştri sau ai rudelor noastre.

Apoi urmează un al doilea nivel al jocurilor pe care noi le jucăm permanent. Acestea sunt atât jocurile oamenilor mari cât şi jocurile copiilor. De exemplu, jucăm un rol al supărării sau jucăm un joc al plictiselii. Mai tot timpul încercăm să atragem pe cineva în el. De exemplu, copiii joacă foarte des jocul nemulţumirii. Ei joacă foarte bine acest joc. De obicei, ei joacă acest rol pentru a obţine ceva. Ne atrag şi pe noi în el, fie că vrem, fie că nu. Scopul jocului lor este să obţină ceva: o îngheţată, o ciocolată, mâncare, o îmbrăţişare sau atenţie. Sunt experţi în asemenea jocuri, iar experienţa ne spune că sunt foarte buni jucători, ei de cele mai multe ori câştigându-le.

Oamenii mari joacă şi ei acest joc al supărării. Se antrenează în familie, apoi urmează viaţa de cuplu, apoi jucăm cu copiii noştri. Şi noi încercăm să jucăm jocul supărării cu copiii noştri. Uneori, aceasta este singura cale prin care putem câştiga. Suntem experţi în a ne juca. Ca orice joc, acesta de multe ori are câştigători, iar nouă ne place să câştigăm şi luptăm din puteri să-l câştigăm.

La nivelul următor apare categoria de jocuri pe care nu le recunoaştem a fi jocuri. Pe acestea le numim: Fel de a fi, situaţie, problemă, provocare, obiectiv etc. Ceea ce noi facem de zi cu zi, fie că acceptăm sau nu sunt tot jocuri. Aş vrea să luăm câteva exemple pentru a înţelege mai bine.

Jocul plictiselii

Este jocul pe care foarte mulţi dintre noi îl joacă. Regulile lui sunt destul de precise. Nimic nu trebuie să te bucure, nimic nu trebuie să te facă să zâmbeşti. Permanent găseşti motive pentru care poţi să rămâi plictisit. Este un joc foarte uşor. Uneori încercăm să ne găsim parteneri de joc, şi-i invităm şi pe ei să joace acest joc. Simţim că pierdem atunci când nu ne găsim oameni care să joace şi ei acest joc. Când cineva refuză să joace acest joc găsim în acest lucru un motiv de a continua să jucăm jocul plictiselii. Atragem oameni în joc. Iniţial aceştia vor încerca să ne facă să renunţăm la acest joc al plictiselii. Unii reuşesc să ne scoată din acest joc, alţii însă intră şi ei şi-l joacă alături de noi. Satisfacţia este maximă atunci pentru că avem parteneri de joacă. Fiecare dintre noi este un mic expert în a juca acest joc al plictiselii. La un moment dat devine a doua natură a noastră. Începem să vedem în jucarea acestui joc o înţelepciune profundă, o filosofie de viaţă.

Jocul Victimizării

Acest al doilea joc este un joc la fel de interesant. Este jocul care îţi asigură confortul psihic. Pe măsură ce joci acest joc devii un expert veritabil. Ce poate fi mai comod decât identificarea unor răufăcători. Acesta este un joc pe care noi românii îl putem juca foarte bine. Regulile lui sunt simple şi uşor de înţeles, iar fiecare eveniment este o ocazie de a-ţi demonstra măiestria. Regula de bază este simplă: Reuşesc să-mi găsesc un rol de victimă în această situaţie. Fie că cineva are o realizarea sau un eşec rolul meu în acest joc este să-mi găsesc un rol de victimă. Când am găsit răspunsul mă liniştesc şi am satisfacţie maximă. Este jocul care te prinde foarte uşor pentru că poţi identifica diverse căi prin care poţi avea satisfacţie zilnică. Te hrăneşti din fiecare eveniment situaţie sau problemă. Jocul victimizării este un joc pe care merită să-l joci dintr-un motiv foarte simplu: poţi câştiga în fiecare zi. Cu cât vei câştiga mai mult cu atât vei fi mai motivat să-l continui. După cum observaţi victimizarea este un joc ce are reguli, poate fi jucat de oricine şi câştigat de oricine.

Asemenea jocului plictiselii şi Jocului Victimizării, mai sunt jocuri în care putem intra: Jocul Neputinţei, Jocul „Nimic nu-mi convine”, Jocul Iresponsabilităţii, Jocul Dezorganizării, Jocul Vulgarităţii, jocul Pesimistului. Acestea sunt jocurile Eşecului. Daca joci oricare dintre aceste jocuri îţi asiguri mari şanse pentru insucces. Nu o să ai realizări deosebite, în cel mai bun caz poţi să scapi de un eventual eşec. Pe modelul celor două jocuri de mai sus  puteţi descoperi regulile şi beneficiile lor. Evident, uneori poţi juca jocul Plictiselii, nu este însă obligatoriu să-l câştigi, trebuie să fi foarte bun pentru a-l juca permanent şi să-ţi modelezi comportamentul în fiecare zi.

Jocurile Succesului

Mai sunt o mulţime de alte jocuri pe care le poţi juca. Oamenii de succes, oamenii fericiţi nu joacă jocurile de mai sus. Sunt momente în care ei le încercă, însă refuză să le joace. Mai mult de atât, experienţa noastră şi istoria ne arată că ei aleg să joace alte jocuri. Să nu credem că oamenii de succes sunt persoane care nu se lasă prinşi în jocuri. Şi ei joacă, numai că ei au alte jocuri preferate. Printre jocurile de succes menţionez: Jocul Provocărilor, Jocul Optimistului, Jocul Disciplinei, Jocul Efortului, Jocul Inovaţiei, Jocul Responsabilităţii, Jocul Excelenţei, Jocul Sensului, Jocul medierii, Jocul Obiectivelor. Jocul Soluţiei, Jocul Antreprenorului, Jocul Lucrului bine făcut”, Jocul Perfecţionării, etc.

După cum observăm sunt foarte multe jocuri pe care le putem juca. Sunt mulţi oameni care le joacă. Probabilitatea de a câştiga aceste jocuri este similară cu jocurile din prima categorie. Şi aici sunt reguli şi beneficii totodată. La fel ca în primul caz nu este obligatoriu să câştigi.

Când joacă două echipe de fotbal sunt trei variante. Câştigă echipa A, câştigă echipa B sau este scor egal. Eu, Marian Rujoiu, nu pot câştiga şi nici nu pot pierde dacă nu sunt în nici una dintre echipe. Pot câştiga numai într-un anumit caz, acela în care fac parte dintr-o echipă.  Vreau să subliniez un lucru foarte simplu: şansa de a câştiga  un joc este egală cu zero atunci când nu joci acel joc. Să luăm un exemplu, şi anume Jocul Efortului.

Jocul Efortului

Jocul efortului este un joc foarte greu. Nu-l poate juca oricine dintr-un motiv foarte simplu, nu are un câştig imediat. Este jocul unde trebuie să depui efort şi pot dura luni sau chiar ani până a-l câştiga. Dacă în simplul joc al plictiselii regulile erau foarte simple şi câştigurile imediate, jocul efortului este unul cu miză îndepărtată de cele mai multe ori.  Şi, ca orice joc, poţi să-l joci însă nu-i obligatoriu să-l câştigi. Am ales exemplificarea acestui joc, drept joc al succesului, tocmai din acest motiv, anume că este foarte greu. Multe jocuri pot fi inutile dacă nu joci şi acest joc în paralel.

Efortul nu este singurul joc prin care poţi atinge excelenta, de multe ori însă el devine o condiţie. Chiar şi oamenii cu talent spun că e nevoie de efort pentru ca performanţele lor să fie vizibile. Exemplul cel mai clar este al jucătorilor sportivi. Oricât talent ar avea aceştia fără efort nu pot câştiga medalii.  Putem să nu fim de acord cu procentul 99% transpiraţie şi 1% talent pentru a avea succes, însă orice procent am avansa, categoric vom aloca un procent ridicat efortului. Întrebarea este simplă, vrei să joci jocul efortului? Jocul efortului poate fi şi el un joc plăcut. Nu este obligatoriu să-l jucăm permanent, însă ca probabilitate, cu cât îl vom juca mai mult cu atât şansele de a realiza ceea ce ne-am propus cresc.

Până la urmă ţine de alegerea fiecăruia ce jocuri este dispus să joace. Pentru cei care au o minimă disponibilitate de a încerca jocul efortului voi explica pe scurt şi de ce este importat acest joc pentru a atinge excelenţa.

Există niveluri ale competenţei, capacitatea de a face un anumit lucru. În funcţie de cât de bine faci un anumit lucru poţi fi considerat competent sau incompetent. La fel, dacă discutăm din punct de vedere al abilităţilor tot la competenţă ajungem. Putem să ne cramponăm în diferenţa dintre competenţă şi abilitate. Acestea însă, de cele mai multe ori se confundă. Când mă refer la competenţă mă refer inclusiv la abilitate de a face un anumit lucru.

Voi descrie nivelurile competenţei  prin prisma unui exemplu, acela al şofatului

Treapta I – Incompetenţa Inconştientă

Exemplul oamenilor din triburi care nu au văzut niciodată o maşină sau un şofer. Aceştia nu trebuie să depună nici un efort, nu trebuie să se organizeze în nici un fel. Ei nici măcar nu ştiu că nu ştiu să şofeze.

Treapta II – Incompetenţa Conştientă

Vin în vizită la trib oameni cu o maşină. Ei îşi dau seama că nu ştiu să şofeze. Ei sunt conştienţi că nu deţin competenţa de a şofa. Ei nu deţin măiestria de a şofa, iar la prima vedere vor observa o mulţime de butoane despre care nu ştiu la ce folosesc. Dacă se vor urca la volan şi vor încerca să conducă îşi vor da seama că este nevoie de efort pentru a învăţa.

Treapta III – Compenenţa Conştientă

Competenţa conştientă este este atunci când un om din trib începe şcoala de şoferi. El conduce şi devine conştient de competenţele sale. El va fi conştient că spre deosebire de colegii de trib este mult mai competent în a şofa. El este conştient că are anumite competenţe. Competenţa poate fi mai mare sau mai mică. El este însă conştient că poate să conducă. El depune un efort mai mare sau mai mic pentru a învăţa. „Nimeni nu s-a născut învăţat” este o zicală care are mai mult înţeles decât oricând. El poate renunţa sau poate persevera până deprinde pe deplin competenţele şofatului. El este conştient acum că are anumite competenţe. El dă examenul şi totuşi nu este un şofer excelent. Poate fi cel mult unul bun în unele cazuri.

Treapta IV – Competenţa Inconştientă

Această treaptă este cea a exerciţiilor. El exersează ce a învăţat. De fiecare dată când conduce depune un efort pentru a deveni mai bun. Este nevoie de mult efort şi perseverenţă. El deprinde o îndemânare şi devine din ce în ce mai competent. După o sută de ore de condus competenţa lui conştientă se transformă într-una inconştientă. El nu se mai gândeşte acum că trebuie să bage în viteză sau că trebuie să pună frână, sau că trebuie să semnalizeze. Toate aceste lucruri devin pentru el intuitive. El nu se mai gândeşte la competenţele pe care le are, ci le foloseşte intuitiv. A fost nevoie de mult efort, multe repetiţii şi mult exerciţiu pentru a ajunge în acest punct.

Treapta V – Excelenţa Competenţei

Mulţi dintre oameni rămân la treapta 3. Ei nu reuşesc să treacă la „asimilarea competenţei”. Alţi oameni conştienţi sau nu, trec la competenţa inconştientă. Ei trec la această etapă fie că şi-au propus, fie că nu. Uneori trecem mai repede la această etapă întrucât „ni se potriveşte” şofatul. Avem în noi o energie şi o încredere care ne trece rapid la treapta trei anume, competenta inconştientă. Locul cel mai comod este aici, pe treapta 4. Am scăpat de stres şi am deprins compentenţe pe care le folosim inconştient. Întrebare firească ar fi următoare: „şi ce… nu-i de-ajuns?” Răspunsul este simplu: poate fi de ajuns! Nu ai atins însă excelenţa. Excelenţa însemnă să mergi mai departe. Excelenţa însemnă să „redevii” conştient de competenţele tale şi să le antrenezi. Să le antrenezi permanent şi să le îmbunătăţeşti. Este treapta în care oamenii buni devin foarte buni. Pentru exemplul de mai sus cu şofatul, putem spune că mulţi oameni pot conduce bine, însă foarte puţini devin piloţi de curse. Piloţii de curse sunt aceia care au ales să se antreneze şi să-şi exercite abilităţile. Adevăratul efort abia acum apare. Este cazul tuturor celor care au făcut performanţă. Aceştia Au ales să-şi îmbunătăţească competenţele, chiar dacă acestea au devenit inconştiente. Este cazul piloţilor şi al tuturor sportivilor în general. Ei mai fac ceva în plus. Exersează pentru menţinere, astfel ca efortul lor are un dublu rol, acela de a menţine şi acela de a îmbunătăţi.  Această treaptă a excelenţei se aplică în orice domeniu: în afaceri, în teatru şi film, în pictură sau în carieră.

Revenim acum la jocul Eforului. Pentru a atinge excelenţa observăm că a juca jocul efortului devine aproape obligatoriu. Vrei excelenţă? Este simplu, înainte de toate trebuie să joci jocul efortului.  Avem de-a face un cerc nu vicios, ci virtuos, in care efortul naşte excelenţa, iar pentru menţinerea excelenţei este nevoie de efort. Premiul în jocul efortului este excelenţa, iar miza este succesul aşa cum îl înţelege fiecare.

Poţi alege să joci jocul plictiselii, al victimizării sau jocul efortului. Fiecare joc implică avantajele sau dezavantajele lui. Nu te aştepta însă să participi la un concurs de marton şi să ieşi pe locul întâi la săritul cu prăjina. Joci jocul plictiselii, câştigi plictiseală şi tristeţe. Joci jocul victimizării şi câştigi statutul de victimă. Joci jocul efortului şi câştigi Excelenţă. Nu ai cum să joci jocul plictiselii şi să câştigi energie, ci numai în cazuri cu totul întâmplătoare care nu sunt rezultatul jocului tău, ci al întâmplării.

De exemplu, dacă întâmplător joci jocul plictiselii şi vrei să schimbi ceva, poţi alege să joci Jocul Sensului. Dacă vrei energie de lucru, trebuie să încetezi să mai joci jocul pesimistului şi să joci jocul optimistului. Dacă eşti dezorganizat poţi alege să joci jocul obiectivelor şi poţi câştiga o direcţie sau o focalizare mai bună.

Putem aduce o mie de critici acestui mod de a privi lucrurile, anume ca joc. Poate că este prea realist sau „suprarealist” că trăim într-o lume a jocurilor. Poate aşa şi este. Privind însă în jurul nostru, observăm că cei care au jucat jocul antreprenorului au deschis o afacere care merge mai bine sau mai rău, observăm că cei care au jucat rolul optimiştilor au câştigat mai mult decât cei care au jucat rolul pesimiştilor. Vă propun măcar pentru o vreme să încercaţi să jucaţi un joc nou, poate fi un joc al bucuriei, al optimistului sau al eforului. Am o convingere, anume că fiecare poate alege ce fel de joc vrea să joace şi poate spune totodată stop unui joc ce nu-i aduce nimic bun.

Eu cel mai adesea joc jocul provocărilor, al efortului, al optimistului. Au fost şi situaţii în care am jucat Jocul Neputinţei sau  al Victimizării. Pe măsură ce jucam mai mult aceste jocuri, era mai greu să ies din ele, pentru că mă obişnuiam cu ele. N-am reuşit să rezolv nimic bun jucând aceste jocuri. Când am decis să ies din ele şi să joc Jocul Soluţiilor sau Jocul Responsabilităţii au apărut rezultatele. În final depinde ce vrem şi ce riscuri suntem dispuşi să ne asumăm. Este un joc prea mare pentru tine, sau prea greu. Este în regulă! Trebuie numai să fii conştient că nu poţi câştiga un joc, decât dacă joci jocul respectiv.

Testează şi oferă-mi feedbackul tău pe manager@traininguri.ro . Dacă ai nevoie de sfaturi şi ţi-ai propus să joci un joc şi ai nevoie de mai multe indicaţii te voi sprijini. Resursa cea mai importantă eşti chiar tu, care alegi să joci un anumit joc şi eşti dispus să depui un efort în acest sens. Mi-ar plăcea să primesc feedbackul, fie că joci deja aceste jocuri şi funcţionează fie că ai decis să încerci un joc nou.

Pentru cei care vor să aprofundeze aceste jocuri vă recomand Jocurile Experţilor în Afaceri, o carte excelentă scrisă de Michael Hall.

În următoarea perioadă Extreme Training organizează un program de Management şi Leadership. Cu Extreme Training ai ocazia să vezi rezultate. Vizitează http://www.traininguri.ro află detalii, profită de sistemele de discount şi înscrie-te.

comentati cu incredere, cu sinceritate si creativitate!

Tags: joc, jocul efortului, jocul plictiselii, jocul succesului, succes